Profitul NET al Grupului Electrica s-a ridicat anul trecut la 559 milioane lei, faţă de pierderi de 552,9 milioane lei în anul 2021

Profitul NET al Grupului Electrica s-a ridicat anul trecut la 559 milioane lei, faţă de pierderi de 552,9 milioane lei în anul 2021
(FOTO - ilustrativ: Pixabay)
Publicat: 08/03/2023, 11:49

Profitul net al Grupului Electrica, în 2022, s-a situat, la nivel consolidat, la 558,8 milioane lei, comparativ cu o pierdere de 552,9 milioane lei în anul 2021. Veniturile Grupului Electrica au atins un nivel de 10,01 miliarde lei, mai mari cu 39,4% faţă de anul 2021.

„În anul 2022, profitul net al Grupului Electrica a fost în valoare de 559 milioane lei. Rezultatul a fost generat, în principal, de performanţa segmentului de furnizare şi, în plan secundar, de aplicarea noilor reglementări cu privire la consumul propriu tehnologic, pe fondul creşterii preţului unitar al energiei electrice, cât şi al deficitului existent în Uniunea Europeană”, anunţă Grupul Electrica.

Compania a distribuit, în anul 2022, aproximativ 17,73 TWh (în scădere cu 4% faţă de anul 2021) către un număr de aproximativ 3,9 milioane de utilizatori.

„Performanţele financiare înregistrate de Grupul Electrica în anul 2022, unul atipic pentru piaţa energiei, şi nu numai, sunt rezultatul unui proces continuu de optimizare şi adaptare la evoluţiile economice şi legislative. În perioada următoare vom continua procesul de adaptare a activităţilor şi a strategiei la condiţiile pieţei, mizând, în acelaşi timp, pe o creştere sustenabilă a companiilor din grup, astfel încât să putem asigura stabilitatea financiară şi eficienţa tuturor liniilor de business pe care le deţinem în portofoliu”, spune Alexandru Chiriţă, director general Electrica.

Începând cu data de 30 septembrie 2022, Grupul Electrica aplică prevederile OUG nr. 119/2022, prin care costurile suplimentare cu achiziţia de energie electrică, realizate în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 august 2023, în vederea acoperirii consumului propriu tehnologic, faţă de costurile recunoscute în tarifele reglementate, se capitalizează trimestrial. Grupul a înregistrat venituri din capitalizarea consumului propriu tehnologic în sumă de 951,6 milioane lei, reprezentând consumul propriu tehnologic suplimentar calculat ca diferenţă dintre costul net cu achiziţia şi costul consumului propriu tehnologic inclus în tariful de reglementare, pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

Capitalizarea costului suplimentar cu achiziţia energiei electrice din anul 2022, în vederea acoperirii consumului propriu tehnologic faţă de costurile incluse în tarifele aprobate pentru anul 2022, este prevăzută de OUG 119/2022, pentru modificarea şi completarea OUG nr. 27/2022, şi de Ordinul ANRE nr. 129/2022 de aprobare a Normelor metodologice privind recunoaşterea în tarife a costurilor suplimentare cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic faţă de costurile incluse în tarifele reglementate publicate în MO 1019/19.10.2022.

Conform legislaţiei incidente, costurile capitalizate se amortizează pe o perioadă de 5 ani de la data capitalizării şi se remunerează cu 50% din rata reglementată de rentabilitate (RRR) aprobată de ANRE, aplicabilă pe perioada de amortizare a respectivelor costuri. Acestea se recunosc ca o componentă distinctă în tarifele reglementate, denumită „componenta aferentă costurilor suplimentare cu CPT”.

În anul 2022, EBITDA consolidată a crescut cu 1,491 miliarde lei comparativ cu 2021 (vs. scădere 1,081 miliarde lei în anul 2021 comparativ cu 2020), în timp ce marja profitului net a crescut cu 1,112 miliarde lei (vs. scădere 940 milioane lei în 2021 comparativ cu 2020).

Evoluţia EBITDA consolidată a fost generată, în principal, de performanţa segmentului de furnizare, ca rezultat al strategiei de mitigare a riscului prin acoperirea cu contracte la termen pentru achiziţia de energie, al strategiei de control al costurilor, precum şi de implementarea prevederilor OUG nr. 119/2022. Prin intermediul ordonanţei, costurile suplimentare cu achiziţia de energie electrică realizate în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 august 2023, în vederea acoperirii consumului propriu tehnologic, faţă de costurile recunoscute în tarifele reglementate, se capitalizează trimestrial.

Veniturile Grupului Electrica, în anul 2022, s-au ridicat la valoarea de 10,01 miliarde lei, reprezentând o creştere de 39,4% faţă de anul precedent.

Segmentul de furnizare:

Veniturile din furnizarea de energie electrică şi gaze naturale au crescut cu 2,413 miliarde lei, în principal din efectul net al creşterii preţurilor de vânzare pe piaţa cu amănuntul cu 53% şi al unei uşoare creşteri cu 8,7% a cantităţii de energie furnizată pe piaţa cu amănuntul.

Veniturile din subvenţii însumează 2,687 miliarde lei, fără a avea o valoare corespondentă în anul 2021, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, deconturile pentru sumele datorate fiind depuse în anul 2022 şi pentru diferenţele din anul 2021.

Segmentul de distribuţie:

În anul 2022, veniturile din segmentul de distribuţie de energie electrică au crescut cu aproximativ 665,8 milioane lei, sau 24,4%, la 3,396 miliarde lei, de la 2,73 miliarde lei în 2021, în principal din efectul generat de creşterea cu 110,9 milioane lei a veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12 (respectiv recunoaşterea investiţiilor în reţea în legătură cu acordurile de concesiune), la care s-au adăugat creşterea tarifelor de distribuţie şi scăderea volumelor de energie electrică distribuită, cu un impact net de 554,9 milioane lei sau 24,9%.

Veniturile din producţia de imobilizări necorporale, în valoare de 989,3 milioane lei, sunt înregistrate în anul 2022 fără a avea o valoare corespondentă în anul 2021 şi reprezintă capitalizarea costului suplimentar cu achiziţia energiei electrice realizate în anul 2022, în vederea acoperirii CPT faţă de costurile incluse în tarifele aprobate de ANRE pentru anul 2022.

Pe segmentul de furnizare, profitul net în 2022 este de 261 milioane RON (faţă de pierderea de 390 milioane lei din 2021) şi EBITDA pozitivă de 390,9 milioane lei (faţă de o valoare negativă de 439,7 milioane lei din 2021), în principal ca urmare a creşterii veniturilor pe fondul creşterii preţurilor de vânzare a energiei electrice, coroborat cu eforturile interne de mitigare a riscurilor privind achiziţia energiei necesare pentru revânzare şi de control al costurilor operaţionale.

Pe segmentul de distribuţie, rezultatul înregistrat în 2022 reprezintă un profit net de 308 milioane lei şi EBITDA pozitivă de 1,017 miliarde lei (372 milioane lei în 2021), un impact semnificativ pozitiv fiind rezultat din capitalizarea costurilor suplimentare cu achiziţia de energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic (CPT), sub formă de venituri din producţia de imobilizări necorporale în valoare de 989,3 milioane lei, pentru perioada 1 ianuarie 2022 – 31 decembrie 2022. Prin costuri suplimentare se înţelege valoarea determinată ca diferenţă între preţul de achiziţie a energiei electrice pentru CPT faţă de preţul de achiziţie ex-ante recunoscut de ANRE, înmulţită cu cantitatea atribuită consumului propriu tehnologic (CPT).

În anul 2022, Electrica S.A. a obţinut un profit net individual de 24,3 milioane lei. Dividendul brut propus a fi distribuit din profitul individual al anului 2022 înregistrat de Electrica S.A. este în valoare de 0,1178 lei/acţiune. Valoarea totală brută a dividendelor este de 40 milioane lei.

Grupul Electrica a distribuit, în anul 2022, aproximativ 17,73 TWh (în scădere cu 4% faţă de anul 2021) către un număr de aproximativ 3,9 milioane de utilizatori.

În anul 2022, Grupul Electrica a furnizat pe piaţa cu amănuntul aproximativ 8,6 TWh (în creştere cu 8,7% faţă de 2021) către un număr de aproximativ 3,5 milioane de locuri de consum;

În 2022, Electrica Furnizare a fost lider de piaţă cu o cotă de 17,61%. În acelaşi timp, compania a fost lider şi pe piaţa FUI (furnizorilor de ultimă instanţă), cu o cotă de 30,53%, pe piaţa concurenţială având o cotă de 12,82% (conform raport ANRE septembrie 2022);

Grupul Electrica vizează în continuare extinderea portofoliului în domeniul producţiei de energie electrică, în special din surse regenerabile.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Statul vrea să știe tot despre banii tăi. Românii vor fi obligatoriu verificați. Nu ai...
Vechimea în muncă. Acum obții mai ușor actele. Cum procedezi
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
TikTok „s-a trezit” după alegerile din România și lansează o campanie împotriva dezinformării